REGULI NOI. Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență pentru acordarea concediilor medicale pentru carantină

REGULI NOI. Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență pentru acordarea concediilor medicale pentru carantină
Guvernul a adoptat o nouă Ordonanță de urgență cu privire la concediile medicale în cazul românilor aflați în carantină
Publicat: 15/04/2020, 23:51

Guvernul Orban a adoptat, miercuri, 15 aprilie 2020, o Ordonanță de urgență care aduce modificări și completări ale reglementărilor privind condițiile și modul de acordare a concediilor medicale pentru carantină.

Potrivit unui comunicat al Executivului, noua Ordonanță de Urgență prevede noi reglementări referitoare la condiţiile şi modalitatea de acordare a certificatelor de concediu medical pentru carantină şi a indemnizaţiilor aferente acestor certificate. În momentul de față, un număr de 23.353 de persoane se află în carantină instituționalizată pe teritoriul României.

Potrivit noului act normativ, în perioada situației de urgență, persoanele asigurate cărora li se interzice continuarea activităţii şi pentru care a fost instituită măsura de carantină instituţionalizată sau într-o locație declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, în urma unei suspiciuni de infectare cu virusul SARS-CoV-2, beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină care se acordă pentru perioada și pe baza documentelor prevăzute prin Ordin al ministrului Sănătății, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

Guvernul informează că a fost majorat termenul în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizaţiilor de asigurări de sănătate, de la 90 de zile la 180 de zile, pentru certificatele de concediu medical acordate în perioada stării de urgenţă instituită în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Simplificări la acordarea de certificate de concediu medical

Actul normativ aprobat miercuri de Guvern cuprinde reglementări importante și în privința modului de eliberare al certificatelor de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav pentru persoanele în drept (părinți, tutori).

Astfel, pentru eliberarea certificatelor de concediu medical care cuprind a 91-a zi, acordate pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum şi pentru copilul bolnav cu afecţiuni grave în vârstă de până la 16 ani, cum ar fi afecţiunile oncologice sau malformaţiile congenitale ale sistemului nervos, nu se mai solicită avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

De asemenea, pentru persoanele asigurate care însoţesc copilul bolnav la tratament pe teritoriul unui alt stat certificatele de concediu medical se vor elibera de către casele de asigurări de sănătate.

Eliminarea obligaţiei de a se prezenta în fiecare lună la medicul expert al asigurărilor sociale, pentru avizarea certificatului de concediu medical care se acordă, potrivit legii, după epuizarea perioadei de 90 de zile, precum şi acordarea certificatelor de concediu medical pentru perioada în care persoanele în drept au însoţit copilul la tratament în străinătate, conduc la îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor bolnavi și facilitează accesul la concedii medicale și la indemnizațiile aferente acestora pentru însoțitori.

Prevederile care reglementează modul și durata de acordare a certificatelor de concediu medical de care beneficiază persoanele cu COVID-19 se stabilesc în normele de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, întrucât este necesar a avea în vedere toate situațiile care sunt prevăzute în protocolul de tratament al infecției cu COVID-19, astfel încât indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale și de forma de boală, orice persoana asigurată să poată beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...